Epinefrina ~ 3

Plange cu lacrimi de cerneala
Pastelul alb, ce ironie!
Scrie romanta ei de foc
Cu aripi vechi... de tragedie.

Cu aripi de cristal, de plumb,
Aripi se rup, sunt aripi moi.
Si tace goala in simtirea
Care-i plansa vesel pe foi.

Ascude noaptea-n ea si ziua,
Ascunde lumina, abisul,
Ascunde soarele, furtuna,
Ascunde iadul, paradisul.

Se-ascunde oarba in cuvant
Cuprinsa-n surdul ei etern,
Cand tot nimicu-i paradis,
Cand geniul devine infern.

Clepsidra de cenusa, plina,
Se-ascunde-n vidul ei ateu,
Cand Ea devine un blestem:
Inger respins de Dumnezeu.

Si gusta tragic si ii place -
Zambet imens, o amintire,
Un regret vesel sau nonsens:
Destinul, ultima oprire!

Recluziune

Nu stii ce-nseamna titlul, pariez. E figurat. Da, da, DEXter, las-o.

Ascult in boxele mele prafuite un zumzet de albine ucigase care-mi sapa-n craniu pana-n locul in care-mi pierd pierzania. In surdina aud un scurt surplus surd de sunet negru al unei dorinte enigmatice neimplinite. Si zbor... facut zob pe parchetul meu desuet. Intr-un marasm ubicuu fredonez nimicul, oniric. Pianul din cortex debiteaza o noema-n falsitatea uitarii de sine si adoarme tiptil, e un tip calm. Am aripi (si-acum, daca eram mare scriitor faceam o comparatie pentru a-mi imbiba textul intr-o calofilie contemporana ca sa zica cineva "ba, ce talent!", dar nu vreau) !

Meditez. Stele cad si se nasc altele, zambete cad si se nasc cratere, viata e albastra ca armele. Nu, armele nu sunt albastre. Dar am simtit-o albastru. Si daca viata e albastra, asa e!

Cer de lazurit cu diverse nuante incovoiate in aprehensiunea sporadica, gen sincopa. Viata voalata-n avioane si vorba. Lasa-mi vorbele sa zboare, nu le-ascunde tu sub soare! (Mai am.)

Si aceleasi idei care n-au idee de ce se afla aici.

Dar trebuie sa mai scriu si eu. E noapte acum... ca-ntotdeauna.